Zambetul...inainte de toate!

duminică, 13 septembrie 2009

De cand s-a nascut Thea am intrat intr-o noua faza a vietii, a sensului ei si chiar a ...zambetului.
Nimic nu tine inima mai aproape de adevar decat un copil nou-nascut, decat acel zambet de implinire, chiar atunci cand inchide in el, si trebuie sa aibe, putina ironie pentru inutilittatea vietii asteia, pe care cu un zambet, nu o mai traiesti, o joci doar.

Zambetul iarta, zambetul intelege, apara inima de toata rautatea pe care omul o poate strange in el in dorinta de a fi mai tare, mai bogat ,mai mare! Numai zambetul poate sa ierte, sa tolereze orice intamplare ce infurie pe cel ce nu stie zambi...

Nu zambet de superioritate sau de vopsea(ca cel al steward-eselor), si mai ales nu cel de sluga, ci un zambet de om liber, zambet catre cer, spre eternitatea care e pretutindeni, nelimitata de iluziile spatiului provocator de timp...zambet oricand, in tristete, in bucurie, in durere sau in primejdie, un zambet care sa imbie la zambet, care sa daruiasca, nu sa ceara...

Pana acum credeam ca munca ar trebui sa fie primul pas intr-o viata implinita si m-am inselat... e zambetul!!! El da puterea de care ai nevoie, da tot ce poti si vei putea face apoi: efortul ,munca, gandul, implinirea... Caci zambetul e singur cu putinta de a rupe inutilitatea, sa lege inceputul cu sfersitul, in vesnicie...

Acum muncesc zambind! Traiesc zambind! Ies din casa zambind! Revin seara zambind! Adorm zambind!